Blogul s-a mutat pe www.topcoaching.ro

marți, 17 ianuarie 2017

Despre Iubire - Episodul 8 - Manifestarea interesului prin compromis în relaţia de cuplu

Ideea principală din episodul 6 – O femeie autentică are zero motive să plângă!

Imagini pentru compromi


Conform DEX, compromis (s.n.) = înţelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie.

Prin urmare, compromisul este rezultatul unui proces de punere în balanţă pornind de la interes, care este cauza primordială. În acest caz partenerii mulează procesul după ei.
Cealaltă faţă a monedei este iubirea. În Iubire partenerii se adaptează reciproc pe parcursul relaţiei fărtă a fi nevoie de discuţii în acest sens. Aici se manifestă procesul de mulare. Partenerii se mulează reciproc, exact cum am mula două entităţi din plastilină. Ei curg împreună cu procesul relaţiei, se mulează pe procesul relaţiei.
Efectul principal al interesului este întrebarea “Cât de mult/puţin îmi convine ceea ce se întâmplă?” În momentul în care persoana ajunge la concluzia că îi convine mai puţin are două posibilităţi: să cedeze sau să părăsească relaţia. Va ceda până când va ajunge la o limită inferioară. Sub această limită va părăsi relaţia. În cazul femeilor, limita inferioară este violenţa partenerului. În cazul bărbaţilor limita inferioară este cea a necesităţilor primare: mâncare, somn şi necesităţi fiziologice (vezi nivelul de bază al piramidei lui Maslow).

Care sunt principalele motive ale compromisurilor făcute de femei?
Copiii, situaţia financiară oferită de partener, statutul social oferit de partener, performanţele sexuale ale partenerului, “e băiat de treabă” - ceea ce în traducere liberă înseamnă că îl poate manipula cu uşurinţă.  Cam acestea ar fi principalele motive pentru care o femeie face compromisuri chiar dacă în rest totul merge mult mai slab decât îţi doreşte. Femeia va căuta un amant care să îi satisfacă ceea ce lipseşte din relaţia cu soţul.

Câteva semne care dau de înţeles că o femeie stă cu partenerul doar din compromis sunt următoarele: refuză să facă anumite lucruri la rugăminţile bărbatului (de exemplu o femeie dezordonată refuză să îşi ordoneze viaţa); oferă mult mai puţin decât oferea la începutul relaţiei; profită de orice ocazie pentru a lipsi de lângă bărbat, din motive justificate zice ea (întâlniri cu prietenele, clienţii şi colegii; conversaţii telefonice prelungite, cu subiecte banale; dormit cu copilul/copiii; mers singură la cumpărături); poartă conversaţii în contradictoriu doar de dragul de a contrazice, fără a prezenta argumente justificative; întreţine o atmosferă încordată prin tonul vocii, timbrul vocal şi lucruri spuse doar pe jumătate.

Care sunt principalele motive ale compromisurilor făcute de bărbaţi?
O femeie care găteşte, are grijă de partenerul, copiii şi casa în care locuiesc va fi tolerată de către partener chiar dacă la alte capitole lucrurile stau mai puţin bine. Bărbaţii sunt mult mai sensibili la comportamentul frumos decât femeile. Cu o femeie degeaba te porţi frumos în lipsa atenţiilor. Femeia este sensibilă la atenţiile de orice fel mai mult decât la comportamentul frumos şi un bărbat care îşi iubeşte partenera ştie acest lucru. Invers, bărbatul îşi doreşte mai multă frumuseţe decât atenţii şi ca urmare este foarte influenţabil de către femeile care ştiu să îi ofere un comportament frumos, chiar şi în lipsa atenţiilor.

Câteva semne care dau de înţeles că un bărbat stă cu partenera doar din compromis sunt următoarele: vine seara târziu acasă justificând probleme la servici; petrece mai mult timp la servici efectuând ore suplimentare; dificultăţi în satisfacerea sexuală a partenerei; lipsa apetitului sexual şi a libidoului; doarme în alt pat; stare generală agitată (bărbaţii sunt incapabili să mintă cu uşurinţă); violenţe verbale repetate; lipsa de răbdare în comunicarea cu partenera.

Indiferent de motive rareori vei întâlni cupluri în care compromisurile sunt discutate la nivel de înţelegere. În majoritatea cazurilor compromisurile se fac astfel încât partenerul să îşi dea cât mai puţin seama de ceea ce se întâmplă. Iar modul de a privi relaţia pornind de la compromisuri va duce în final la un singur efect: destrămarea cuplului.


Pentru soluții la situațiile care îți aduc disconfort îți stau la dispoziție în particular.
Contactează-mă în vederea programării sesiunii/sesiunilor de asistență.


La finalul articolului îţi recomand să priveşti profund la ceea ce accepţi faţă de ceea ce îţi face bine. Deschide ochii, fii sincer cu tine şi priveşte spre viitor: cum vrei să arate viitorul tău?

Prin urmare, îți urez o perioadă minunată până la data apariției următorului episod: manifestarea interesului prin nerespectarea regulilor în relaţiile de cuplu..


Namaste!

miercuri, 4 ianuarie 2017

Cea mai minunată poezie dintre cele scrise de mine până în prezent

Despre Iubire - Episodul Nr. 7 - ”Reîntoarcere la absolut”



Imagini pentru absolut in univers



Reîntoarcere la Absolut

- Iubita mea din infinit
  Cu păr bălai și chip uimit
  Să știi că  luna de pe cer
  E tot ce pot să îți ofer.

- Privește, o să vezi pe drum
  O trag greoi și chiar acum
  Cu funii lungi, întărituri,
  Și palme vii, cu crăpături.

- Încovoiat străbat încet
  Timpul etern și desuet
  Ce se așterne calculat
  În ani-lumină exprimat.

- Îmi curge sânge din picior
  Și-ncheieturile mă dor
  Mușchii se chinuie amar
  Și oasele mergând tresar.

-    Și sunt flămând, și însetat
E drumul greu și înghețat
Un viscol aspru, chinuit
În praf stelar m-a țintuit.

-    Îmi cad privirile pe jos
Prin lacrimi văd totul cețos
Apuc să zic un ”Mulțumesc!”
Și-ncet, încet, mă prăbușesc.

-    În timp ce ochii mi se-nchid
   Mă văd imagine pe-un zid
   Cum flutur steagul bucuros
   C-am reușit, victorios.

-    Și-atunci din zonele adânci
Eu mă ridic încet, pe brânci
Iau energii din Univers
Și mă îndrept falnic din mers.

-    Strâng funiile decis și dur
Și trag de ele ca să fur
Această Lună ce am zis
Că ți-o aduc și am promis

- Cu palmele crăpate jur
Că am muncit curat și pur
Și acum iată, în sfârșit
Cu Luna-n spate am venit.

 - Ți-o las aici, în casa ta
Să faci acum ce vrei cu ea
E darul meu, din Absolut
   Și din Iubire e născut.

-    Acum eu plec, așa ai vrut
   Mă-ntorc din nou în Absolut
   Acolo unde amândoi
   Am fost la început nevoi.

- Și las aici în urma mea
  O Lună mare, foarte grea,
  Cuvintele care-ți promit
  Și care trag spre infinit.


Namaste!