Blogul s-a mutat pe www.topcoaching.ro

luni, 28 august 2017

Despre Iubire – Episodul 20 Cum îți pui singur piedici

Imagini pentru piedici in iubire



Ideea principală a episodului 19 – reîmpăcarea este posibilă doar atunci când ambii parteneri evoluează spiritual


Revin după o perioadă mai lungă de absență. Concediu, familie, schimbare – acestea au fost lucrurile cărora le-am acordat mai multă atenție. Și unul dintre rezultate este ceea ce scriu mai jos: un mesaj de atenționare, ca urmare a unei noi trăiri personale puternice.

Stăteam ca de obicei, seara, la o poveste cu partenera mea de cuplu. Ne analizam comportamentele, vorbele, subiectele de conversații. Pentru că vrem să perfecționăm relația, să o ridicăm la cele mai înalte cote uman posibile. Aceste momente de împărtășire sunt unice și simțim cum devenim din ce în ce mai buni în relația noastră. Mai avem de lucrat cu noi, firește, însă ne aflăm pe Cale. Știm asta și facem tot posibilul să rămânem acolo, pe Cale.
Și așa cum discutam noi am realizat că eu trăiam în frică: frica de a înceta relația noastră. Și pentru că trăiam în frică subconștientul meu vroia să-mi ia apărarea, să mă protejeze. Și atunci inventa situații în care partenera mea acționa altfel decât doream eu cel conștient, astfel încât să mă determine să mă îndrept împotriva ei cu reproșuri sau observații. Și am realizat acest lucru atunci când partenera m-a întrebat:
-          - Cum îți explici că de fiecare dată când ne merge exceptional tu găsești câte ceva pe care îl fac greșit din punctul tău de vedere?
Am stat și am reflectat câteva minute, fără să răspund. Și am realizat tiparul mental care se derula în momentele de succes, bucurie și fericire în cuplu:

”Ai grijă, ești foarte bine și totul s-ar putea încheia tragic, la fel ca și în celelalte relații anterioare!”

Cu alte cuvinte, îmi venea greu să cred că poate să îmi meargă foarte bine pe termen lung. Și atunci conștientul meu se lega de tot ceea ce considera defect la ea, la partenera mea! Ca să aibă motiv să găsească un țap ispășitor, altul decât mine!

Este extraordinar cât de puternic am simțit acest imbold, ani și ani la rând, mereu în întunecimea mea o voce care mă împingea:
-          -N-are cum să fie bine, pregătește-te pentru dezastru! Lucrurile vor începe să meargă prost!

Acum știu ce am de făcut, lucrez zilnic și rezultatele se văd.

-          -Ai grijă, Gabi, îmi spun, și fac tot posibilul să mă valorez din ce în ce mai mult. Pe mine și pe cei din jurul meu.

Tu ce piedici îți pui singur?

Vrei să te susțin în transformarea lor?

Care este tiparul tău mental principal, legat de relația de cuplu?

Sună-mă la 0753 – 639038

                                               și te voi însoți pe drumul transformării tale!


Până la următorul episod îţi urez o săptămână perfectă şi iubire în abordarea tuturor relaţiilor tale.

Namaste!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu