Blogul s-a mutat pe www.topcoaching.ro

vineri, 31 martie 2017

Despre Iubire – Episodul 17 – Despre parteneri ”puternici” în cuplu


Imagini pentru parteneri puternici in cuplu



Ideea principală din episodul 16 – Cei care se cred puternici trăiesc o iluzie!

Nevoia de manifestare a puterii este unul dintre efectele fricii. Frica de a fi slab, evitat, desconsiderat, nebăgat în seamă atunci când vorbește. 

Te invit să îți imaginezi un lanț alcătuit din 3 verigi în acest caz: prima verigă este frica (rol de cauză primordială), a doua verigă este lipsa stimei de sine (efect al fricii și cauză secundară a nevoii de exprimare a puterii) și a treia verigă este nevoia de exprimare a puterii (efect primar al lipsei stimei de sine și secundar al fricii).  Pornind de la frică și de la lipsa stimei de sine persoana simte nevoia să se exprime prin putere, să își impună punctul de vedere prin putere, deoarece crede că altfel lumea va evita să asculte ceea ce are de zis. Nevoia de a conduce, de a ridica tonul când vorbește și nevoia de a domina sunt efecte ale cauzei exprimată de nevoia de putere. 

Scriam în episodul nr. 16 că necesitatea exprimării puterii vine din frică. Frica aceasta a fost generată în copilărie de către tată, de obicei, printr-un comportament abuziv, violent și impulsiv.  Tatălui îi lipsea răbdarea necesară comunicării și relaționării cu copilul. Aceasta este de fapt o tară a majorității părinților: lipsa de răbdare cu copiii. Însă cel care o manifestă cu predilecție este tatăl. Cazurile în care mama manifestă un comportament violent sunt mai rare. Mă refer aici la părinți sănătoși din punct de vedere psihiatric.



Să revin: ce se manifestă în general în relațiile de cuplu, din punctul de vedere al puterii? 

Bărbații sunt genetic agresivi, această trăsătură fiind imprimată în natura lor mai puternic decât în cazul femeilor. Mă refer aici la agresivitatea necesară supraviețuirii animalice: lupta pentru parteneră, pentru teritoriu, pentru interese, etc.  Atunci când băiețelul a fost bătut de către tată el se interiorizează fiindu-i frică să își exprime punctul de vedere, iar această frică are ca și cauză o altă frică și anume aceea de a vorbi fără să fie ascultat și băgat în seamă. Copilul va crește cu manifestări de violență asupra celor mai slabi decât el, deoarece de cei mai puternici îi va fi frică, asemuindu-i cu tatăl de la care primea bătaie. O singură excepție aici: copiii care au dezvoltat rezistență la bătaie, mai puțin sensibili. Aceștia vor crește în ură față de societate în general. Ura fiind  un alt efect al fricii, de data aceasta o frică de a fi respins, neacceptat. Bărbații manifestă în cuplu agresivitatea în momentele în care sunt certați cu insistență și gratuit de către femeia-partener. Este interesant de remarcat că la respingerea sexuală de către parteneră sunt extrem de docili! Cel puțin în prima fază!

Femeile care simt nevoia exprimării puterii în cuplu au fost fetițe care au trăit într-un mediu violent, au fost bătute tot de către tați, violate sau li s-au făcut avansuri de către unchi, verișori, etc. Fetițe fiind ele s-au dezvoltat tot în două direcții: direcția fricii față de bărbați - provine din frica de a suferi din nou. Mai puțin rezistente la bătăi și violuri, aceste fetițe vor deveni femeile care vor manipula bărbații prin metoda ”bățul și morcovul”, acționând la nivel intelectual. Ele sunt conștiente că le lipsește forța fizică și vor face totul pentru a-și domina partenerul prin puterea intelectuală. 
Cealaltă direcție este direcția urii față de bărbați - provine din frica de a i se mai interzice să facă lucruri, de a i se anula inițiativa, de a fi doar o ființă ascultătoare. Sunt mai periculoase pentru relația de cuplu decât femeile dezvoltate pe direcția anterioară deoarece sunt robuste fizic și rezistente, fiind dispuse chiar a se lua la bătaie cu partenerul care o enervează. Sentimentul de frică pentru că primește bătaie este inexistent, poate fi bătută până când este distrusă fizic fără să se plângă. Femeile care se dezvoltă pe această direcție își vor conduce bărbații, vor fi autoritatea exprimată în casele lor, vor face doar ceea ce vor dori ele fără a ține cont de părerea partenerilor. 


OK, poate te întrebi acum, a nu știu câta oară: care este soluția?
Există două soluții: persoana să conștientizeze ce se întâmplă cu ea și să vrea singură să se schimbe! Și atunci va începe să caute. Și asta este greu deoarece exprimarea puterii crește forța demonului interior și dă satisfacție Ego-ului. Victoria se va manifesta asemenea unei plăceri masochiste. Este plăcerea demonului care învinge îngerul. Cea mai periculoasă dintre plăceri! 

Mai există o soluție. Însă există posibilitatea să gândești că sunt ”dus cu pluta” și de aceea o las pentru un posibil moment viitor, când mă vei fi cunoscut mai profund pentru a ți-o aduce la cunoștință.

Pentru viitorii părinți soluția este de a-și crește copiii în iubire. Acest lucru va fi posibil doar în cuplurile născute din iubire. Ori acestea sunt foarte puține!

Deci?


Vrei să te transformi în ființa care te poate iubi?

Vrei să te transformi în ființa care îi poate iubi pe ceilalți?

Vrei să uiți cum e să plângi de durere?



Sună-mă la 0753 – 639038

și te voi însoți pe drumul transformării tale!



Până la următorul episod îţi urez o săptămână perfectă şi iubire în abordarea tuturor relaţiilor tale.

Namaste!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu